La 26 decembrie 2018, în cadrul Centrului de reabilitare a persoanelor eliberate de pedeapsă penală din oraÈ™ul FloreÈ™ti, Inspectoratul NaÅ£ional de ProbaÅ£iune, a organizat un eveniment ce a avut drept scop prezentarea programului probaÈ›ional Drink & Drive È™i elucidarea interacÈ›iunii dintre instituÈ›iile de drept.
La eveniment au participat Secretarul General de Stat, dl Anatolie Munteanu, Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, dl Andrei Iavorschi, reprezentanții INP și partenerii locali din r-ul Florești.
Programul a fost elaborat în 2016, în cadrul proiectului „Drink & Drive Moldova – program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracÈ›iuni săvârÈ™ite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenÈ›a băuturilor alcoolice”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de ProbaÅ£iune din Moldova, România ÅŸi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la BucureÅŸti, în cadrul Programului MATRA.
Programul respectiv a fost implementat în scopul disciplinării È™oferilor depistaÈ›i în stare de ebrietate, fiind obligaÈ›i de a frecventa cursurile programului contra plată ca în final persoanele vizate să conÈ™tientizeze comportamentul vicios È™i să renunÈ›e la consumul de alcool.
Obiectivul principal al programului este de a diminua riscul accidentelor rutiere, de a reduce rata de recidivă a conducerii mijlocului de transport sub influenÈ›a alcoolului precum È™i creÈ™terea siguranÈ›ei în trafic.



