Consilierii din cadrul Biroului de probaÅ£iune Basarabeasca s-au reunit miercuri, 10 august 2016, în cadrul unei ÅŸedinÅ£e cu reprezentanÅ£ii Inspectoratului de PoliÅ£ie pentru a discuta modul de conlucrare cu organele de drept privind îmbunătăţirea calităţii referatului presentinÅ£ial.
În cadrul întrunirii, au fost stabilite etapele de lucru necesare ÅŸi unele aspecte cu privire la procesul de cooperare între instituÅ£ii, axat pe consolidarea încrederii reciproce. Totodată, participanÅ£ii au punctat unele din obiectivele ce urmează a fi realizate în cel de-al doilea semestru al anului curent.
Tamara BuciaÅ£chi, ÅŸeful BP Basarabeasca a menÅ£ionat, că în primele 7 luni ale anului curent, au fost primite 18 demersuri de întocmire a referatelor presentinÅ£iale, toate în privinÅ£a minorilor, dintre care au fost întocmite 2 note informative ÅŸi 16 referate presentinÅ£iale.
La rîndul său, Igor Garaba - ofiÅ£er de urmărire penală al IP Basarabeasca a relatat că „Referatul presentinÅ£ial are o mare însemnătate la stabilirea pedepsei ÅŸi că acesta dă posibilitatea de a stabili mai corect circumstanÅ£ele săvîrÅŸirii infracÅ£iunii, pentru ca ulterior instanÅ£a de judecată să emită o sentinţă cît mai obiectivă”.
Antonina Garaba, inspector superior al BSC a menÅ£ionat că „Deseori minorii săvîrÅŸesc infracÅ£iuni din motivul neglijenÅ£ei părinÅ£ilor, vecinilor, profesorilor ÅŸi a societăţii în întregime, de aceea pînă a nu ajunge la săvîrÅŸirea faptelor ilegale este necesar de a le acorda acestei categorii de minori o atenÅ£ie deosebită, informîndu-i la timp despre consecinÅ£ele săvîrÅŸirii infracÅ£iunii”.

